B******* S*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I**** P*** D******* R******* V***** I***
Parte civilăÎn baza art. 342 Cod procedură penală raportat la art. 35 C.proc.pen., constată competenţa Judecătoriei Iaşi în soluţionarea prezentei cauze. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit în data de 29.10.2018 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală având nr. 6223/P/2017, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, privind pe inculpatul B. ?.trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, prev. ?i ped. de art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu modificările ?i completările ulterioare. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B. Ş. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica, de îndată, inculpatului, părţii civile şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara48/2019 din 15.01.2019