C*** J******** D* P***** I*******
PârâtE***** I**
ReclamantRespinge cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 06.03.2018, sub număr unic de dosar 335/98/2018, formulată de reclamantul E***** I** (date), în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I******* (date), ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.11.2018.
Hotarare 1425/2018 din 20.11.2018Încuviinţează obiecţiunile la raportul de expertiză aşa cum a fost formulate de pârâta C*** J******** D* P***** I******* şi solicită domnului expert Moldoveanu Dumitru să formuleze un punct de vedere cu privire la obiecţiunile care se vor ataşa adresei ce se va emite. Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, se solicită domnului expert să precizeze referitor la obiectivele 1 şi 2 din raportul de expertiză, dacă în adeverinţa nr. 1/29.05.2015 există alte venituri în afară de acord global, spor ore noapte şi spor ore suplimentare ce nu se regăsesc în carnetul de muncă seria O.g nr. 442088 aparţinând reclamantului, iar în caz afirmativ, care sunt acestea (să le precizeze în mod explicit, pe tipuri de venituri). Referitor la obiectivul nr. 4, să precizeze care este valoarea pensiei reclamantului dacă se iau în calcul numai următoarele venituri: veniturile din carnetul de muncă seria O.g nr. 442088 aparţinând reclamantului + acord global + spor ore noapte + spor ore suplimentare. Referitor la obiectivul nr. 5, să precizeze dacă pârâta ar avea de recuperat sume de la reclamant ţinând cont de pensia încasată de acesta şi de pensia ce s-ar fi cuvenit reclamantului dacă s-ar fi luat în calcul la stabilirea pensiei numai următoarele venituri: veniturile din carnetul de muncă seria O.g nr. 442088 aparţinând reclamantului + acord global + spor ore noapte + spor ore suplimentare, iar în caz afirmativ, să precizeze care este valoarea sumei de recuperat. Pentru primirea răspunsului la obiecţiuni, dispune amânarea cauzei. În cazul în care răspunsul la obiecţiuni va fi depus între termenele de judecată, acesta se va comunica părţilor spre studiu. Acordă termen la data de 20 noiembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Încuviintează proba cu expertiză contabilă şi numeşte în cauză, în calitate de expert pe domnul Moldoveanu Dumitru, stabilind onorariu provizoriu 800 lei în sarcina reclamantului. Totodată, pune în vedere reclamantului să achite şi să depune dovada achitării onorariului de expert în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Dispune, după depunerea dovezii plăţii onorariului de expert, emiterea unei adrese către expert aducându-i-se la cunoştinţă că a fost numit de instanţă pentru efectuarea expertizei contabile de specialitate având următoarele obiective: 1. Să se precizeze care era pensia reclamantului înainte de punerea în executare a sentinţei civile nr.296/F/15 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosarul nr.2127/98/2015, urmând să se indice detaliat care sunt veniturile ce au fost luate în calcul la stabilirea dreptului la pensie al reclamantului (salariu tarifar; sporuri, vor fi evidenţiate toate tipurile de sporuri ce au fost avute în vedere la stabilirea pensiei; compensaţii, premii, etc); 2. Să se precizeze care a fost pensia reclamantului după punerea în executare a sentinţei civile menţionate la punctul 1) şi care sunt veniturile valorificate în plus faţă de cele de la punctul 1); 3. Să se precizeze care a fost pensia reclamantului după recalcularea efectuată de către pârâtă pe motiv că sentinţa civilă nr.296/F/15 februarie 2017 ar fi fost greşit pusă în executare. De asemenea, se va indica, explicit, ce venituri au fost înlăturate de pârâtă de la calculul pensiei; 4. Pornind de la valoarea pensiei precizată de la obiectivul nr.1) să se calculeze care este valoarea pensiei de care ar trebui să beneficieze reclamantul prin valorificarea şi a veniturilor acord global, spor ore de noapte şi spor ore suplimentare menţionate în adeverinţa nr.1/29.05.2015 emisă de SC TIPOGRAFIA SA; 5. Să se precizeze dacă sumele de recuperat stabilite de pârâtă prin decizia nr.127114/05.02.2018 au fost corect calculate. De asemenea, dispune emiterea unei adrese în către Biroul Local pentru Expertize Ialomiţa cu copie de pe dovada plăţii onorariului de expert. Pentru administrarea probatoriului dispune amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 21.08.2018Amână cauza şi dispune emiterea unei adrese către pârâta C*** J******** D* P***** I******* cu solicitarea de a preciza, în concret, ce decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă au fost emise pe numele reclamantului în intervalul ianuarie 2015 – ianuarie 2018 şi care a fost cuantumul pensiei stabilit prin fiecare decizie, urmând să indice în ce a constat modificarea fiecărui cuantum al pensiei în intervalul menţionat (care sunt drepturile de natură salarială luate/neluate în considerare în cazul fiecărei decizii), care au dus la modificarea cuantumului pensiei, urmând să evidenţieze pe buletinul de calcul aceste drepturi de natură salarială ce au dus la modificarea cuantumului pensiei în intervalul menţionat. Totodată, având în vedere buletinul de calcul al sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, Anexă la Decizia nr. 127114 din 05.02.2018, se solicită pârâtei să precizeze, în mod detaliat, considerentele de fapt şi de drept ce au stat la baza emiterii Deciziei nr. 127114 din 05.02.2018, prin care a apreciat că suma de 6.948 lei a fost încasată necuvenit de către reclamant. Acordă termen la data de 21 august 2018.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Amână cauza în vederea administrării probatoriului încuviinţat şi dispune emiterea unei adrese către pârâta C*** J******** D* P***** I******* cu solicitarea de a ne comunica buletinul de calcul al pensiei reclamantului anterior prezentării de către acesta la casa de pensii a adeverinţei nr. 1/29.05.2015 şi a sentinţei civile nr. 296/F din data de 15.02.2016 pronunţată în dosarul nr. 2127/98/2015 de Tribunalul Ialomiţa şi ulterior decizia şi buletinul în momentul în care C*** J******** D* P***** I******* a procedat la recalculare pe motiv că pensia reclamantului a fost greşit calculată, fără respectarea sentinţei civile nr. 296/F din data de 15.02.2016 pronunţată în dosarul nr. 2127/98/2015 de Tribunalul Ialomiţa. Acordă termen la data de 19 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018