A************ N******** A**** R***** A************ B******* D* A** M****
PârâtP*** S****
ReclamantAdmite cererea de completare a sentinţei civile nr. 395/26.04.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 3367/102/2017. Dispune completarea dispozitivului sentinţei menţionate astfel: Admite în parte cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională P.S. (cu dom. şi cu CNP ), în contradictoriu cu pârâta reconvenţională Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Mureş (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a diferenţelor de drepturi salariale dintre nivelul cuvenit prin raportare la salariul de bază de 4204 lei şi drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.02.2017 - 31.12.2017. Sumele mai sus menţionate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept şi până la data plăţii debitului principal. Obligă pârâta la plata pentru sumele mai sus arătate şi a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept şi până la data plăţii debitului principal. Respinge, ca rămase fără obiect, pretenţiile privind diferenţele de drepturi salariale calculate prin raportare la salariul de bază de 4204 lei, începând cu data de 1.01.2018. Respinge ca nefondat petitul din cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională P*** S****, în contradictoriu cu pârâta reconvenţională Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Mureş, având ca obiect obligarea pârâtei reconvenţionale la plata sporului de condiţii periculoase/vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază, începând cu data de 19.12.2016. Respinge, ca rămas fără obiect, petitul formulat de reclamanta reconvenţională P.S. în contradictoriu cu pârâta reconvenţională Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Mureş având ca obiect obligarea la acordarea concediului suplimentar de 3 zile. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 18 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Opinie separată, parţial divergentă, în sensul repunerii pe rol a cauzei.
Opinieseparata din 18.12.2018Amana pronuntarea in cauza la data de 18 decembrie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2018Termen acordat pentru a se comunica pârâtei reclamantă reconven?ionala înscrisurile depuse de partea adversă
Incheiere de sedinta din 23.10.2018se va comunica un exemplar al înscrisurilor depuse cu partea adversa
Incheiere de sedinta din 11.09.2018termen pentru emiterea unei adrese către reclamanta- pârâtă reconven?ională
Incheiere de sedinta din 21.06.2018