Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Constată perimată acţiunea civilă având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală - pretenţii”, formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâta Unitatea de Cult Parohia Breaza I. Obligă pe reclamanta Direcţia Silvică Suceava să plătească pârâtei suma de 567,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată la data de 06 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 610/2022 din 06.07.2022În baza disp. art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civilă, dispune suspendarea prezentei cauze, având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală – pretenţii”, privind pe reclamanta Direcţia Silvică Suceava, pârâtă fiind Unitatea de Cult – Parohia Breaza I, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1556/206/2017 având ca obiect „fond funciar”. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2018.
Incheiere suspendare din 23.03.2018