T**** G***** L* S*******
InculpatÎn temeiul art. 362 rap. la art. 208 al. 1-3 Cod de Procedură Penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul T. G. S., întrucât subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul la care a fost înlocuită măsura preventivă a arestării inculpatului cu această măsură, prin încheierea penală nr. 621/C/03.10.2018 a Judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj pronunţată în dosarul nr. 3373/117/2018/a1.2, definitivă prin încheierea penală nr. 191/09.10.2018 a Judecătorilor de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj, şi, în consecinţă, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat, cu respectarea tuturor obligaţiilor impuse inculpatului, astfel cum au fost acestea stabilite prin încheierea penală susmenţionată, respingând cererile inculpatului, de modificare a obligaţiilor de a nu depăşi limita teritorială a judeţului Cluj şi de a nu se afla în localuri publice cum ar fi restaurantele, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, prin extinderea limitei teritoriale la suprafaţa ţării şi prin permisiunea de a frecventa restaurante. În baza art. 275 alin. 3 Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare cu inculpatul şi cu reprezentanta D.I.I.C.O.T. Pronunţată în şedinţa publică azi, 28 noiembrie 2018, în lipsa participanţilor.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata136/2018 din 28.11.2018