C***** S********
ReclamantG****** R*****
PârâtAdmite cererea formulată de către petenta C***** S********, în contradictoriu cu intimatul G****** R*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PA nr.1503227 din 19.08.2017 încheiat de către I.P.J. Harghita – Post de Poliţie Mihăileni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 2 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 martie 2019.
Hotarare 496/2019 din 21.03.2019