C******* A***************
FăptuitorÎn baza art.248 alin.8 C.pr.pen. rap. la art.247 C.pr.pen. admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi, în consecinţă, dispune internarea medicală provizorie, nevoluntară, într-o instituţie specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii, a suspectului: C.A.G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, prev. de art.32 alin.1 raportat la art.188 alin.1 C.pen. şi violare de domiciliu, prev. de art.224 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.Conform art.272 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (av. Ilyes Zsolt), care se avansează din F.M.J.Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentei propuneri (în care se include şi onorariul avocaţial din oficiu) rămân în sarcina statului.Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 12 septembrie 2018.
Incheiere masuri preventive faza de UP 580/2018 din 12.09.2018