M******** G***
CondamnatÎn temeiul art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui (dosar u.p. 1827/P/2018). În baza art. 202, art. 223 alin. 2 şi art. 233 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului M******** G*** sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de tentativă viol prevăzută de art. 32 rap. la art. 218 al. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la 25.04.2018 la 24.05.2018, inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului M******** G***. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar în locul măsurii arestării preventive, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 6 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (av. Grigoraş Emanuel, delegaţie nr.803 /25.04.2018), va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.04.2018, ora 17:15. .
Incheiere masuri preventive faza de UP din 25.04.2018