Dosar 3426/211/2018 din 19.02.2018

aplicare amendă civilă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3426/211/2018
Data dosar:
19.02.2018
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Civil
Obiect:
aplicare amendă civilă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C27
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către creditoarea G.M. în contradictoriu cu debitoarea I***** S*, având ca obiect stabilire sumă reprezentând amendă civilă. În temeiul art. 5803 alin. (2) (V.)C.proc.civ. stabileşte suma de 88.445 lei în sarcina debitoarei I***** S* suma totală datorată cu titlu de amendă civilă în favoarea S.R. pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 619/07.02.2011 pronunţată de către Tribunalul Cluj – Secţia Mixta de Contencios Administrativ şi Fiscal, de Conflicte de Munca şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 300/117/2011. Executorie. Irevocabilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 noiembrie 2019.

    Hotarare 8448/2019 din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat

  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C27-NCPC
  • Amână pronunţarea

    AP: 29.11.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 30.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C27-NCPC - Urgente
  • Termen intermediar

    Preschimba din oficiu termenul de judecata stabilit la data de 28.11.2019 pentru data de 22.11.2019, sala 76, ora 08.30.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2019
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 8:30

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.11.2019 pentru soluţionarea cererii de recuzare.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 20.12.2018 la ora 12:00

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Amână cauza

    În baza art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de reclamanta G***** M****, în baza art. 149 şi urm. din Legea nr. 263/2010. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2018.

    Incheiere suspendare din 20.12.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.12.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 13.12.2018 pentru revenirea cu adresă la Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 20.09.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet C9-NCPC
  • Amână cauza

    in vederea administrarii probelor propuse.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD