I***** D*** F****** A*
ReclamantT**** C******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE A.G., în contradictoriu cu pârâtul CATALIN TUGUI. Obligă pârâtul să achite reclamantei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 301,50 lei reprezentând debit principal şi suma de 32,86 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale. Respinge în rest pretenţiile reclamantei, ca nefondate. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Numai cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi, 15.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 60/2019 din 15.01.2019Având, în continuare, nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea la data de 15.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 21 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.01.2019Având, în continuare, nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea la data de 04.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 21 decembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2018Amână pronunţarea la data de 21 decembrie 2018. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018