I*** S*******
ReclamantU******* A************ T********** C***** S******** P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea precizată formulată de reclamanta I S în contradictoriu cu pârâta U.A.T. S. Obligă pârâta să întocmească documentaţia necesară şi să procedeze la tăierea nucului aflat pe proprietatea pârâtei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, reprezentând contravaloare lucrări, actualizată cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective. Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2701 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel: 500 lei-onorariu avocat, 1800 lei -onorariu expert, 401 lei -taxă timbru. Cu drept de a formula apel întermen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria MoldovaNouă. Pronunţatăastăzi, 11.12.2019, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 372/2019 din 11.12.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) CPC, va amâna pronunţarea asupra cauzei pentru data de 11.12.2019 În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC va stabili ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2019Repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 04.12.2019. Citarea părţilor. Citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă îşi măreşte cuantumul pretenţiilor solicitate în acţiunea introductivă la valoarea stabilită în raportul de expertiză stabilit în cauză. De asemenea, reclamanta să depună dovada achitării diferenţei de taxă de timbru pentru suma solicitată. Pronunţată în şedinţă publică de la 13.11.2019
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) CPC şi având în vedere cererea formulată de avocata reclamantei pentru a depune concluzii scrise, În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC va stabili ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019Având în vedere cererea de amânare formulată de pârâtă pentru comunicarea adresei depuse de către Direcţia pentru agricultură a judeţului Caraş-Severin ,
Incheiere de sedinta din 18.09.2019În vederea efectuării adresei către Direcţia pentru agricultură a judeţului Caraş-Severin,
Incheiere de sedinta din 19.06.2019În vederea comunicării pârâtului a unui exemplar al răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019În vederea comunicării obiecţiunilor la raportul de expertiză către expert,
Incheiere de sedinta din 03.04.2019În vederea comunicării înscrisurilor către pârât şi a achitării diferenţei de onorariu expert
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Având în vedere Decizia nr.1663/Ad/19.11.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Timişoara prin care s-a dispus delegarea domnului judecător Cristian Cioabă la Judecătoria Caransebeş, începând cu data de 1.01.2019, pe o perioadă de 6 luni; Având în vedere Ordinul de serviciu nr.14/17.12.2018 emis de Preşedintele Judecătoriei Moldova Noua în sensul repartizării ciclice a dosarelor rămase pe rolul Completului C3; Constată că dosarul a revenit Completului C2. Va dispune acordarea unui nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019În vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018În vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018În vederea efectuării adresei către expert Caştă Mircea.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018În vederea efectuării adresei către expert.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018