M****** R*****
InculpatA************ F********* P******
Parte civilăÎn baza art. 278 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale evidente din minuta şi din dispozitivul sentinţei penale nr. 1437/04.11.2019, pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 34577/212/2018, în sensul că se va consemna în mod corect „În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local Năvodari sau Agenţiei Judeţene de Ocupare şi Formare Profesională Năvodari, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare”, în loc de „În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanta sau Spitalului Clinic Judetean de Urgenta "Sf.Apostol Andrei" Constanta, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare”, cum, în mod greşit, s-a menţionat anterior. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2020. Preşedinte,
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.07.2020Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 06 iulie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020suspendat-stare de urgenţă
Având în vedere Hotărârea nr. 192/12.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia Pentru Judecători, preschimbă termenul din data de 18.03.2020 la data de 06.05.2020.
În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M.R.(...), la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă asimilată. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 67 alin. 2 cod penal şi art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1, alin. 3 cod penal, rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanta sau Spitalului Clinic Judetean de Urgenta "Sf.Apostol Andrei" Constanta, pe o perioadă de 90 zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 65 alin. 3 cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate prin prezenta, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 112 alin. 1 lit. b şi f din C.pen, dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri: 1309 pachete de ţigarete ce conţineau fiecare câte 20 ţigarete marca ..., fabricate în Elveţia, cod de bare ..., aflate la Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă; autoturism marca AUDI A4, alb, cu numărul de înmatriculare ..., serie şasiu ..., aflat la Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă; trei telefoane mobile, marca TEXET IMEI 1-... IMEI 2-..., marca MOBIWIAE IMEI ... şi marca NOKIA IMEI 3..., aflate la Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă. În baza art. 397 alin. 3 rap. la art. 255 alin. 1 c.p.p., dispune restituirea către inculpatul M.R. a următoarelor bunuri aflate la Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă Constanţa conform dovezii seria AAA numărul 0014296/09.10.2018: cheie autoturism cu sigla „Opel” de culoare neagră; cheie autoturism cu sigla „Mercedes”, tip briceag, de culoare neagră; două chei tip yală pentru uşă. Dispoziţia de restituire este executorie, potrivit art. 397 alin. 4 c.p.p. În baza art. 255 alin. 2 c.p.p., atrage atenţia inculpatului M.R. cu privire la obligaţia de păstrare a bunurilor restituite până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art. 25 raportat la art. 397 C.proc.pen. coroborat cu art. 1357 şi urm. C. civ., art. 119, art. 120 şi art. 142 alin. 6 din OG nr. 92/2003, obligă inculpatul M.R. la plata către partea civilă A.N.A.F., DIRECTIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI, prin A************ F********* P****** CONSTANŢA a sumei de 15.530 lei, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data de 30.07.2017 şi până la data achitării efective, inclusiv, cu titlu de daune materiale. Constată că inculpatul a achitat părţii civile suma de 15.580 lei, reprezentând o plată parţială, conform chitanţei seria GL nr. 10788/01.10.2019. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., art. 397 alin. 2 c.p.p., art. 249 alin. 1 şi 5 c.p.p., art. 252 c.p.p., instituie sechestrul asigurător, în vederea reparării prejudiciului şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, asupra sumei de 3310 lei, ridicate de la inculpatul M.R. şi depuse în baza chitanţei numărul 1844869721/1 din data de 31.07.2018 la CEC Bank. Dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului este executorie, potrivit art. 397 alin. 4 c.p.p. În baza art. 274 alin. 1 C.pr. penală, obligă inculpatul M.R. la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.11.2019. Preşedinte,
Hotarare 1437/2019 din 04.11.2019Amână pronunţarea la data de 04 noiembrie 2019.
Deliberarea şi pronunţarea vor ava loc la data de 18 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, acordă termem 02 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Pentru pregătirea apărării, acordă termen 04 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Pentru pregătirea apărării acordă termen la data de 19.06.2019.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Admite cererea de acordare a unui termen pentru angajare apărător, formulată de inculpat şi acordă termen la data de 15.05.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019