S* B*** C*** S** P********
ReclamantC******** L**** P********
PârâtU******* A************ T********** P********
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanta BUBU CRYS SRL, în contradictoriu cu C******** L**** P********, şi cu UAT Petroşani. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2019.
Hotarare 1228/2019 din 10.10.2019din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 10.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2019declară încheiată cercetarea judecătorească şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 03.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019dispune efectuarea de fotocopii de pe notele scrise depuse la dosar în vederea comunicării acestora cu pârâtele şi citarea pârâtelor cu menţiunea de a depune la dosar toată documentaţia care a stat la baza HCL nr. 1/2009.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019pentru studiul înscrisuilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 04.04.2019pentru ca pârâţii să depună înscrisurile solicitate de către instanţă
Incheiere de sedinta din 21.02.2019pentru comunicarea precizării de acţiune şi completarea timbrajului
Incheiere de sedinta din 10.01.2019pentru ca reclam. să-şi precizeze acţiunea şi pentru ca pârâtul de rang 1 să depună înscrisuri
Incheiere de sedinta din 29.11.2018