C********* I**
ReclamantT****** N** S*
PârâtN** A********
ReclamantM**** M*****
ReclamantV***** N******
ReclamantRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului V***** N****** ca neîntemeiată. Admite acţiunea. Obligă pârâta să elibereze fiecărui reclamant o adeverinţă de salariat care să ateste durata activităţii, salariul brut şi net, vechimea în muncă, în meserie şi specialitate, precum şi toate sporurile şi adaosurile realizate care au alcătuit salariul brut şi care au constituit baza contribuţiilor la asigurările sociale de stat, cu indicarea temeiurilor de drept în baza cărora au fost acordate. Ia act că reclamanţii solicită cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de muncă şi Asigurări sociale. Pronunţată, azi, 13.03.2019, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1384/2019 din 13.03.2019Amână pronuntarea la data de 13.03.2019. Solutia se va pune la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 26.02.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 15.01.2019