M*** M***** S****
InculpatM*** M***** S**** - f*****
InculpatÎn baza art. 396, alin. 1 şi 4 C. proc. Pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului M*** M***** S****, pedeapsa de 1 an şi 6 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art.335 alin.1 C.pen. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M*** M***** S**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 85, alin. 2, lit. b C. pen., impune inculpatului M*** M***** S**** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administra?iei Domeniului Public Bucure?ti - Sector 3 sau în cadrul Administra?iei Domeniului Public Bucure?ti - Sector 1 pe o perioadă de 60 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 86, alin. 2 C. pen., supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 85, alin. 2, lit. b C. pen. se va efectua de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În temeiul art. 90, alin. 1 C. pen., inculpatului M*** M***** S**** nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşita, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404, alin. 3 C. proc. Pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul M*** M***** S**** la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 400 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2019.
Hotarare 451/2019 din 27.06.2019Stabileşte termen în vederea pronunţării la data de 27.06.2019.
Incheiere de sedinta din 21.06.2019În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 21.06.2019, sala 323, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 07.06.2019În vederea administrării probatoriului, amână judecarea cauzei la data de 07.06.2019, sala 323, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 24.05.2019Pentru lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 10.05.2019