R*** A*************
InculpatH****** I***************
InculpatD****** G**************
InculpatR*** B*************
InculpatT***** F*****
InculpatAdmite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin. În baza art. 234 - art. 236 Cod procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: - R*** A*************, cercetat pentru săvâşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1C.p. - H****** I***************, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011; efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p; trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 2 din legea 143/2000; toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p. - Duţescu Gheorghe Iulian, cercetat pentru săvârşirea infractiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011; efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p; trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 al. 2 din legea 143/2000; toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p. - R*** B*************, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1C.p. - T***** F*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1C.p. - Cega Stelian-Cosmin,cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1C.p. - Vitan Marius, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infrac?iunii de efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prev. de art. art. 367 al. 1, 6 C.p. rap. la art. 16 al. 1 din legea 194/2011, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată prev. de art. 16 al. 1 din legea 194/2011 cu aplic. art. 35 al.1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1C.p., Pe o durată de 30 de zile, de la 1 ianuarie 2019, până la 30 ianuarie 2019, inclusiv. Respinge cererile formulate de inculpaţii Radu Antoniu Traian, Haragea Irinel Alexandru, Duţescu Gheorghe Iulian, Radu Bogdan Emanuel, T***** F***** Cega Stelian Cosmin şi Vitan Marius, prin apărătorii lor, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza disp. art.272 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Franţ Daniela, desemnat pentru contestatorul inculpat T***** F*****, onorariu ce se va suporta exclusiv din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza disp. art.272 Cod procedură penală, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu Matuschka Horaţiu, desemnat pentru contestatorul inculpat Vitan Marius, onorariu ce se va suporta exclusiv din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 decembrie 2018, ora 11:30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 32/2018 din 27.12.2018