P***** T***** V*****
IntimatP***** E**** R******
IntimatS* B**** T*********** S*********** Z****
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta B T SA, în contradictoriu cu intimaţii P T V, şi P E R, împotriva sentinţei civile nr. 186/2018 pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. 3475/219/2017 pe care o schimbă în tot după cum urmează: Obligă pârâta B T SA să plătească reclamanţilor dobânda legală penalizatoare aferentă comisionului de risc/administrare ce a fost restituit prin compensare de la data perceperii lui şi până la data de 18.09.2015 inclusiv. Obligă pârâta să plătească reclamantului P T V suma de 1500 de lei cu titlu de onorariu avocaţial la fond. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 decembrie 2018.
Hotarare 2650/2018 din 03.12.2018