Dosar 3475/314/2018 din 18.04.2018

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3475/314/2018
Data dosar:
18.04.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect „fond funciar” formulată de reclamanţii G****** V***** şi G****** C*********, în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală de fond funciar Liteni, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.12.2019.

    Hotarare 5549/2019 din 10.12.2019
  • Sedinta din data de 26.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10 decembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către Comisia locală Liteni pentru a înainta la dosar documenta?ia care a stat a baza emiterii hotărârii de validare nr. 2315 din 20.08.1991, inclusiv cererea formulată de către autorul reclaman?ilor, Grigore P. Gheorghe Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2019, ora 08:30, pentru când se vor cita pârâtele, reclaman?ii având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 05.03.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea formulată de reclaman?i, prin apărător ?i acordă termenul solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 4 iunie 2019, ora 08:30, pentru când se vor cita pârâtele, reclaman?ii având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2019.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de reclaman?i, prin apărător. Se va emite adresă către pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava pentru a înainta documentele care au stat la baza emiterii Hotărârilor nr. 85/28.02.2018 ?i nr. 62/31.01.2018 ?i dovada comunicării acestor hotărâri. Se va emite adresă către pârâta Comisia oră?enească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Liteni pentru a înainta documentele care au stat la baza emiterii Hotărârilor nr. 85/28.02.2018 ?i nr. 62/31.01.2018 Amână judecarea cauzei la data de 5 martie 2019, ora 08:30, pentru când se vor cita pârâtele, reclaman?ii având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 ianuarie 2019.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 8 ianuarie 2019, ora 08:30, pentru când se va cita pârâtul Grigore Constanti ?i pârâtele, reclamantul G****** V***** având termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 noiembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD