N******* M*****
PetentI************ D* P****** A* J******** C**** S******
IntimatAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravenţională, formulată de petentul N******* M*****,în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş Severin şi în consecinţă: Reduce de la 1.000 lei la 500 lei amenda contravenţională aplicată petentului N******* M***** prin procesul verbal de contravenţie seria PCSY nr. 000247 încheiat de intimat la data de 20 august 2018. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeş. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi 23 septembrie 2019.
Hotarare 1038/2019 din 23.09.2019Amână pronunţarea asupra cauzei pentru data de 23 septembrie 2019. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2019respinge ca nedovedită cererea de amânare formulată de apărătorul petentului; pune în vedere reprezentantului intimatului să adminsitreze la dosar istoric cu sancţiunile aplicate petentului anterior sancţiunii ce face obiectul prezentei cauze; se citează martorul Dănuţ Raul Dacian cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 31.05.2019În baza Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 4/2019, disp. art. 104 alin 3 din ROI repartizează cauza completului C5 cu termen de judecată la data de 31.05.2019
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Dispune citarea martorului Dănuţ Raul Dacian cu mandat de aducere. În temeiul art. 33 alin. (1) O.G. 2/2001, raportat la art. 22 alin. 2 C.pr.civ., încuviinţează, din oficiu, proba testimonială cu martorul Coman Marian
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Pentru comunicarea înscrisurilor către intimat
Incheiere de sedinta din 21.02.2019pentru ca petentul sa indice in scris in termen de 3 zile numele si adresa celui de-al 2 lea martor.
Incheiere de sedinta din 10.01.2019