V****** M****
InculpatÎn baza art. 335 alin 1 Cpen, cu aplicarea art. 41 alin 1 Cpen condamnă pe inculpatul V.M. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea a unui vehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de : - 1 (un) an închisoare, în regim privativ de libertate În baza art. 83 vechiul Cpen, cu referire la art.15 alin 2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin SP 26/ 2014 a Judecătoriei Alesd, definitivă la data de 24.02.2014 şi dispune executarea acestei pedepse, în regim privativ de libertate, alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză. În baza art. 66 alin 1 lit. a,b CPen, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b Cpen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2020
Hotarare 133/2020 din 18.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 18.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 04.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 20.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2020Amână cauza pentru data de 06.11.2020, fata de lipsa părtii condamnate.
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Suspendat de drept, raportat la prevederile art. 43 al. 2 din Decretul nr. 195/2020 emis de Presedintele României, art. 4 din Hotărârea CSM nr. 257/17.03.2020 şi art.1 pct.1.4 din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 6/18.03.2020.
Amână cauza pentru termenul din data de 27.03.2020,pentru probe
Incheiere de sedinta din 22.11.2019Amână cauza pentru termenul din data de 22.11.2019, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Amână cauza pentru termenul din data de 27.09.2019, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 10.05.2019Amână cauza pentru termenul din data de 10.05.2019, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 08.02.2019Amână cauza pentru data de 08.02.2019, fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 02.11.2018Amână cauza pentru data de 02.11.2018, pentru probe
Incheiere de sedinta din 05.10.2018