S* R******* C********* S**
ReclamantG**** K***** A****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Renteasy Consulting S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ghazi – Khalaf Ayham. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2000 euro, reprezentând contravaloare comision şi penalităţi de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere aferente acestei sume, calculate de la data de 15.01.2018 şi până la achitarea debitului principal. Obligă pârâtul să plătească reclamantei, 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 25.04.2019.
Hotarare 4909/2019 din 25.04.2019Amână pronunţarea la data de 25.04.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2019Amână pronunţarea la data de 18.04.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019