P**** O******* D******** a***
ApelantS*** B******* S***
ApelantS*** B******* S*** - S******** T****
IntimatB**** T*********** S*
IntimatRespinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul B.S.A., şi continuat, în urma fuziunii prin absorbţie, de B.T.S.A., în contradictoriu cu intimatul P.O.D., cu domiciliul procesual ales în Turda, împotriva sentinţei civile nr. 2336/2017 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 349/328/2016 pe care o menţine în întregime. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul P.O.D., în contradictoriu cu intimata B.S.A. şi continuat, în urma fuziunii prin absorbţie, în contradictoriu cu B.T.S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2336/2017 pronunţate de Judecătoria Turda în dosarul nr. 349/328/2016 pe care o menţine în întregime. Obligă apelanta B.T.S.A., continuator al B.S.A., să achite intimatului P.O.D.suma de 950 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2019.
Hotarare 468/2019 din 11.03.2019În vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 14.01.2019