M****** M******* G******
ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** (***** S******
PârâtAdmite în parte cererea. Anulează în parte rezultatul soluţionării contestaţiilor înregistrat sub nr.23128/18.10.2018 şi în parte rezultatul selecţiei dosarelor înregistrat sub nr.22948/16.10.2018 în ceea ce o priveşte pe reclamantă. Obligă pârâta să reanalizeze dosarul de concurs al reclamantei pentru susţinerea examenului de promovare în grad. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 71/2019 din 31.01.2019Amână pronunţarea la data de 31.01.2019. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019