P******* C****** M********
PetentM**** P**** M******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta P******* C****** M******** în contradictoriu cu intimatul M**** P**** M****** şi, în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 300 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PBY nr.0166496 încheiat la data de 17.04.2018 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 24 ore la primăria de domiciliu. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01.2019.
Hotarare 92/2019 din 17.01.2019Potrivit art. 104 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti în situaţia desfiinţării completului, toate cauzele acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete ale instanţei, competente să judece în materia respectivă, Având în vedere prevederile art. 104 alin. (3) din ROIIJ, potrivit căruia cauza a fost repartizată Completului de judecată CC9 instanţa va acorda un nou termen de judecată în vederea soluţionării cauzei de către completul respectiv,
Incheiere de sedinta din 04.12.2018