Dosar 350/866/2018 din 19.01.2018

harţuirea (art.208 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 350/866/2018
Data dosar:
19.01.2018
Instanta:
Judecătoria Pașcani
Departament:
Penal-NCPP
Obiect:
harţuirea (art.208 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Condamnare

    Dosar nr.350/866/2018 H O T Ă R Ă Ş T E : În baza art.208 alin.2 C.pen., condamna pe inculpatul A******* P******, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de Hărţuire. În temeiul dispoziţiilor art.66 alin.1 a, b, k, g C.pen., aplică inculpatului A******* P****** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, precum şi a dreptului de a exercita profesia de profesor de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani prevăzută de art.66 alin.1 C.pen. În temeiul dispoziţiilor art.65 alin.1 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b, k, g C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi care au fost interzise ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 alin. 1 lit. a-d C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă penală în sarcina inculpatului pe durata de 2 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, şi care, potrivit art. 92 alin. 2 C.pen., se calculeaza de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri penale. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui; c) să anunţe Serviciul de Probaţiune Iaşi, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Iaşi schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Iaşi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor lui de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit.b C.pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze cel puţin un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o munca neremunerata în folosul comunitaţii pe perioada de 60 de zile lucratoare, activitate care se va desfaşura fie în cadrul Consiliului Local Paşcani, jud.Iaşi, fie în cadrul instituţiilor pe care le gestionează din punct de vedere administrativ, instituţie ca va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art.51 alin.1 din Legea nr.253/2013, afară de cazul când din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la posibilitatea revocarii beneficiului suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere în caz de savârşire a vreunei infracţiuni ori de nerespectare a masurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege sau a nerespectarii integrale a obligaţiilor civile. Pentru a putea fi puse în executare măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţa, un exemplar al prezentei sentinţe penale va fi trimis Serviciului de Probaţiune Iaşi. În baza art.68 alin.1 lit.b C.pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, k, g C.pen., care a fost aplicată inculpatului A******* P******, începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, k, g C.pen. aplicată inculpatului A******* P****** se suspendă având în vedere individualizarea judiciară a executării pedepsei a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii dispuse faţă de inculpat. În baza art. 397 alin.1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin.1 şi 25 alin.1 C.proc.pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă O****** A***** şi obligă pe inculpatul A******* P****** să plătească părţii civile suma de 20000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. şi art. 276 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., obligă inculpatul A******* P****** să plătească părţii civile O****** A***** suma de 1545,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă în cadrul prezentului proces penal conform chitanţelor de plată nr.1207 din data de 28.11.2017/nr.1271 din data 24.04.2018/nr.32/29.11.2017. În baza 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 şi art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul A******* P****** să plătească statului suma de 1412 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 712 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul urmaririi penale iar suma de 700 lei reprezinta cheltuielile judiciare din timpul fazei judecaţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei către persoana vătămată, părţi şi procuror, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.03.2019. Preşedinte,

    Hotarare 74/2019 din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 21.03.2019 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 28.03.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 21.03.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 06.03.2019 pentru pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 23.01.2018 pentru când se va cita martorul lipsă cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 12.12.2018 pentru când se vor cita toţi martorii din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 26.09.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 24.10.2018 pentru când se va reveni cu adresă la Liceul M. Sadoveanu, se vor cita martorii lipsă la acest termen cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 26.09.2018
  • Sedinta din data de 13.06.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 26.09.2018 pentru când se va cita următorii doi martori din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 13.06.2018 pentru când se vor cita primii doi martori din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 09.05.2018 pentru când inculpatul î?i va pregăti apărarea.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018
  • Sedinta din data de 28.03.2018 la ora 09:00

    Complet: P3 M
  • Amână cauza

    Amână cauza si stalileşte termen de judecată la data de 25.04.2018 pentru când inculpatul îşi va angaja un apărător.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD