N***** R*** F******
Intimat InculpatÎn baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinţei penale nr. 585 din 30.05.2018 a Judecătoriei Oradea, pe care o desfiinţează în parte în sensul că: Înlătură dispoziţiile instanţei de fond de stabilire, în baza art. 83 Cod penal, a pedepsei amenzii în cuantum de 4.500 de lei, corespunzătoare unui număr de 150 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală şi de amânare a aplicării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal. În baza 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul N***** R*** F****** la pedeapsa amenzii penale de 4.500 de lei, corespunzătoare unui număr de 150 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 30 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alineat 1 Codul penal, în sensul că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea. Menţine în rest dispoziţiile instanţei de fond care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.09.2018.
Hotarare 389/2018 din 11.09.2018