U******* A************ T********** C***** L***** P*** P*****
PetentS********* O***** I***
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu munca în folosul comunităţii formulată de petenta ***, în contradictoriu cu intimatul ***. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenţiei seria PA nr. 0073837/24.01.2013, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 20 ore la dispoziţia Primăriei în circumscripţia căreia intimatul are domiciliul. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.05.2019.
Hotarare 5105/2019 din 02.05.2019Amână pronunţarea la data de 02.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.04.2019Amână pronunţarea la data de 24.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.04.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019