D** T**** C******** S***** - S***** A***
ReclamantS**** P*** S*****
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 69.588,13 lei compuse din suma de 64.542,53 lei reprezentând contravaloare factură nr. 396/31.07.2017 şi din suma de 5.045,6 lei reprezentând contravaloare factură nr. 399/30.08.2017. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 32.489,1 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 12.12.2018, precum şi în continuare, în cuantum de 0,10%/zi aferente debitului principal, până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.072,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.09.2022.
Hotarare 7543/2022 din 19.09.2022În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 30.05.2022În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 18.04.2022În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 07.03.2022În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 12.01.2022În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 22.11.2021În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 20.09.2021În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 28.06.2021În vederea administrării probei cu expertiză prin comisie rogatorie
Incheiere de sedinta din 10.05.2021În vederea administrării probatoriului prin Comisie Rogatorie
Incheiere de sedinta din 08.03.2021Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti nr. 62/30.12.2020 de desfiinţare a completului C 10 S2 – jud. Georgescu – Ashemimry Violeta Elena, vă aducem la cuno?tin?ă faptul că şedinţele de judecată planificate la datele de, 08.02.2021 ?i nu vor avea loc, urmând ca persoanele implicate în procese să fie citate pentru următoarele termene de judecată stabilite de completurile cărora le-au fost repartizate ciclic dosarele, potrivit disp. art. 104 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Alte cauze
Incheiere de sedinta din 07.12.2020în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 05.10.2020pentru a se depune relaţii
Incheiere de sedinta din 27.08.2020lipsa relatii
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 04.05.2020Termen preschimbat
Preschimbă termenul de judecată din data de 23.03.2020 la data de 04.05.2020, ora 8:30, sala 210, C10 S2. Dispune citarea părţilor pentru noul termen de judecată cu menţiunea că nu se vor mai prezenta la termenul de judecată din data de 23.03.2020. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 16.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 10.02.2020Acorda termen la 10.02.2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019Audiere martor
Incheiere de sedinta din 28.10.2019administrare probelor incuviinţate
Incheiere de sedinta din 16.09.2019indeplinirea dispozitiilor date de instanta
Incheiere de sedinta din 24.06.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului, prin apărător, de decădere a pârâtului Speed Prod SRL, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Constată că întâmpinarea a fost depusă în termenul de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Acordă termen de judecată la data de 13.05.2019, pentru când se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Amână pronunţarea asupra exceptiei tardivitatii, la data de 14.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019