B****** V*****
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatAdmite acţiunea restrânsă. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului luând în considerare salariile brute menţionate în adeverinţa nr.17894/10.04.2017 eliberată de OMV Petrom SA. Obligă pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie aferente acestei recalculări începând cu data de 01.05.2017. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş.
Hotarare 212/2019 din 22.01.2019Încuviinţează pentru ambele părţi administrarea probei cu înscrisuri. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Pune în vedere reprezentantei intimatei să depună la dosar la următorul termen de judecată decizia nr. 361113/29.09.2017 şi care se contestă în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la 22.01.2019. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2018, la Tribunalul Argeş, secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018