P******** D* P* L**** T********* B****
ApelantC********** D***** -**** S******** S*********** J******** D** C***** P******* M*********** O*****
Apelant InculpatC********** D*****
Apelant InculpatB*** M*****
Apelant Parte civilăS******* J******* D* U****** B****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 333/D/2018 din 18.10.2018 a Tribunalului Bacău. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare: În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d din Codul penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 6 (şase) luni închisoare, la care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 372 alin. 1 lit. a din Codul penal, pedeapsa complementară a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, prev. de art.66 lit. a,b, d C.pen, pe o durată de 1 (unu) an după executarea pedepsei. În temeiul art. 45 alin. 1 şi 3 Cod penal în vigoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a, b şi d Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege), pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei rezultante a închisorii. În temeiul art. 422 Cod procedură penală, raportat la art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce în continuare, din pedeapsa închisorii la care a fost condamnat inculpatul, durata arestului la domiciliu cu începere de la 18.10.2018 la zi. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca fiind nefondate, apelurile formulate de inculpatul C********** D***** şi partea civilă B*** M***** împotriva sentinţei penale nr. 333/D/2018 din 18.10.2018 a Tribunalului Bacău. În temeiul art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul apelant C********** D***** şi partea civilă apelantă B*** M***** la plata a câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 30.07.2019.
Hotarare 843/2019 din 30.07.2019În temeiul art. 391 alin 1 Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea cauzei pentru data de 30.07.2019. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 23.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2019în baza art. 68 Cprpen respinge cererea formulată de petentul (apelant inculpat) C********** D*****, prin apărător ales av. Ionaşcu Daniel , de recuzare a d-nei judecător Ioana Luciana Hanganu, ca fiind nefondată. În baza art. 275 alin 2 Cprpen obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.07.2019.
Incheiere recuzare din 08.07.2019Pentru a lua cunoştinţă de motivele de recuzare, stabileşte termen la data de 08.07.2019.
Incheiere de sedinta din 05.07.2019pentru soluţionare cerere de recuzare
Incheiere de sedinta din 03.07.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.07.2019, ora 10:00. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2019.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019fa?ă de lipsa apărătorului ales, acordă termen de judecată la data de 20 iunie 2019, ora 13:30
Incheiere de sedinta din 09.05.2019fa?ă de lipsa martorului, admite ?i cererea de amânare formulată de apărătorul ales ?i acordă termen la data de 9 mai 2019, ora 13,30
Incheiere de sedinta din 04.04.2019admite cererea de amânare ?i acordă termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.03.2019T.7.03.2019 pentru readministrare probe
Incheiere de sedinta din 07.02.2019FATA DE LIPSA APELANTULUI INCULPAT T 07.02.2019, ORA 12,00, A4
Incheiere de sedinta din 10.01.2019TEMEN 10 IANUARIE 2019, ORA 12
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Adrian Octavian Finică
Incheiere abtinere din 10.12.2018