S* E****** C***** A***** S**
ReclamantS* E***** S**** S**
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost modificată la data de 08.01.2019, formulată de reclamanta S.C. Express Credit Amanet S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. Energy Steal S.R.L. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2015 lei, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data de 07.09.2018 şi până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 124 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iaşi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.10.2019.
Hotarare 11655/2019 din 24.10.2019Amână pronunţarea la data de 24.10.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Amână pronunţarea la data de 17.10.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2019Amână pronunţarea la data de 10.10.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2019Amână pronunţarea la data de 03.10.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019Acorda termen la 19.09.2019 pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Acorda termen la 30.05.2019 fata de lipsa de procedura cu parata.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019