G******* A******** S*
ReclamantI****** E****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GROUPAMA ASIGURĂRI SA, în contradictoriu cu pârâtul I****** E****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 902 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, precum şi a dobânzii legale aferente, de la data de 14.12.2017 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 16.10.2019.
Hotarare 3541/2019 din 16.10.2019Amână pronunţarea pentru data de 16.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 Octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2019Amână cauza pentru a se comuncia reclamantei un exemplar al răspunsului la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 13.09.2019Amână cauza pentru a se comunica expertului o copie a obiecţiunilor pentru a răspunde la fiecare din întrebările reclamantei.
Incheiere de sedinta din 12.07.2019Amână cauza pentru a da posibilitatea părţilor să observe raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.06.2019Revine cu adresa la expert Duicu Emanoil cu men?iunea de a efectua şi depune raportul de expertiza cu cel putin 10 zile inainte de termenul de judecată din data de 07.06.2019.
Incheiere de sedinta din 03.05.2019AMÂNĂ CAUZA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ
Incheiere de sedinta din 15.03.2019Amână cauza la data de 15.03.2019 pentru depunerea la dosarul cauzei a obiectivelor expertizei.
Incheiere de sedinta din 22.02.2019AMÂNĂ CAUZA ÎN VEDEREA CITĂRII MARTOREI
Incheiere de sedinta din 25.01.2019AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 25.01.2019 ÎN VEDEREA INDICĂRII ADRESEI CORECTE A MARTOREI LIPSĂ
Incheiere de sedinta din 07.12.2018AMÂNĂ CAUZA ÎN VEDEREA CITĂRII MARTORULUI ÎNCUVIINŢAT
Incheiere de sedinta din 02.11.2018Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul Lincan Ştefan. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul Pîrvulescu Victor. Prorogă pronunţarea asupra admisibilităţii probei cu expertiza după administrarea probelor deja încuviinţate. Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2018, pentru când se va cita reclamanta şi martorii, pârâtul având termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018