V******* C** S** C* S** A*** L* A* A**** R*****
CreditorU***** C*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul S.C.P.E.J MAZILU şi ASOCIATII. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 536/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3725 din data de 10.10.2017, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 4022/1748/2017 pentru recuperarea creanţei în valoare de 2.156,40 lei, reprezentând debit principal, care se va actualiza cu dobânda contractuală de 1% pe zi de întârziere, conform dispozitivului sentinţei civile menţionate, împotriva debitorului U***** C*****, la cererea creditoarei VERTICAL CIA S.R.L. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Analizată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 30.03.2018