V**** A****
ReclamantC****** G**************
PârâtR*** I******
PârâtR*** G*******
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului R.G., invocată din oficiu, ca întemeiată şi, în consecinţă: Respinge acţiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul R.G., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii C.G.M. şi R.I., având ca obiect acţiune oblică. Dispune subrogarea reclamantului în drepturile pârâţilor de a întreprinde în faţa autorităţilor publice demersurile necesare în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 5 din Legea nr. 17/2014, cu privire la imobilul ce face obiectul promisiunilor de vânzare-cumpărare, în numele şi pe seama pârâţilor. Respinge în rest acţiunea civilă formulată, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Hotarare 764/2020 din 08.07.2020În condiţiile art. 396 C.p.c.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2020În condiţiile art. 396 C.p.c.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020În temeiul art.42 alin.1 şi 6 din Decretul nr.195 din 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020 privind suspendarea de plin drept a judecării proceselor civile aflate în curs, altele decât cele de urgenţă deosebită, stabilite prin art.1 pct.1 din Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr.6 din 18.03.2020, având în vedere şi prevederile art. 1 şi 8 din Hotărârea C.S.M. Secţia pentru Judecători nr. 257 din 17.03.2020, constată suspendarea de plin drept a judecării cauzei.
Pentru a se cita reclamantul cu menţiunea timbrării cererii.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Pentru timbrarea cererii şi pentru a se cita pârâta R.I. cu menţiunea să-şi exprime în mod expres poziţia faţă de cerere, în scris ori să să se prezinte personal.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Pentru a se comunica precizarea şi completarea de acţiune cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019În baza art. 242 alin. (1) Cod de procedură civilă suspendă judecata cauzei formulate de reclamantul V.A., în contradictoriu cu pârâţii C.G.M ., R.I., şi R.G, având ca obiect acţiune oblică, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii, respectiv omisiunea de a indica adresa de domiciliu sau de reşedinţă actuală a pârâtului C.G.M..
Incheiere suspendare din 24.04.2019Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul C.G., pentru ca reprezentanta reclamantului să indentifice adresa actuală de domiciliu sau reşedinţă a acestuia.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Pentru ataşarea dosarului nr. 3159/218/2018 al Judecătoriei Carei.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019