Dosar 3587/288/2018 din 28.03.2018

reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3587/288/2018
Data dosar:
28.03.2018
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
PENALA
Obiect:
reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2018 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - PENAL
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de petenta G****** A***. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentei G****** A*** pentru următoarele pedepse: pedeapsa de 3 luni închisoare; pedeapsa de 2 luni închisoare; pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, la care aceasta a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 85/27.07.1998, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosar nr. 4994/1997, modificată prin decizia penală nr. 74/A din 23.03.1999 a Curţii de Apel Piteşti şi definitivă prin decizia penală nr. 1983/19.04.2001 a Curţii Supreme de Justiţie. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. ; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2018.

    Hotarare 239/2018 din 30.05.2018
  • Sedinta din data de 16.05.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 mai 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2018
  • Sedinta din data de 18.04.2018 la ora 09:00

    Complet: P4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei pentru a se emite adresă către Tribunalul Vâlcea.

    Incheiere de sedinta din 18.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD