V**** I* C****** J*****
IntimatÎn baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II a C.pr.pen., admite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Timişoara, cu privire la sentinţa penală nr. 231 din data de 29.03.2018 pronunţată în dosarul nr. 358/59/2018 de Curtea de Apel Timişoara. În temeiul art. 58 şi art. 112 din Legea nr. 302/2004, amână predarea persoanei solicitate VIMAN CIPRIAN-JUL1AN, către autorităţile judiciare din Franţa până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2864/221/2018 al Judecătoriei Deva, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Anulează mandatul de arestare nr. 38/PI/ME din 29 martie 2018 emis de Curtea de Apel Timişoara. Dispune emiterea unui nou mandat de arestare în vederea predării. Dispune virarea sumei de 130 lei onorariu avocat oficiu, din fondurile MJ în contul Baroului Timiş. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 iunie 2018.
Hotarare 422/2018 din 21.06.2018