M***** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr. 264985/12.07.2018. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să stabilească pensia cuvenită contestatorului, începând cu data de 01.04.2018, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor din acord global şi prime atestate prin adeverinţa nr. 557/20.02.2018 eliberată de IPROCHIM SA. Obligă intimata la plata către contestator a diferenţelor dintre pensia plătită şi cea cuvenită conform prezentei hotărâri, calculate de la data de 01.04.2018 la zi. În temeiul prev. art. 453 alin. 1 rap. la art. 451 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat în cuantum redus). Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 28.01.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 428/2019 din 28.01.2019Amână pronunţarea la data de 28.01.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019