D****** I*************
InculpatÎn baza art. art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul D****** I*************, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere Dispune ca pedeapsa să fie executată în condiţiile art. 60 C.pen. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an care va curge de la momentul executării pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe perioada cuprinsă între momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obliga inculpatul a la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 150 lei în faza de urmărire penală, conform rechizitoriului şi 150 lei în faza de cameră preliminară şi fond. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi,06.06.2019.
Hotarare 135/2019 din 06.06.2019Acordă un termen de judecată pentru pregătirea apărării pe fondul cauzei şi pentru a da posibilitatea inculpatului să depună la dosarul cauzei acte în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Mai 2019
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Admite cererea formulată de către inculpat pentru a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la data de 23.05.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Aprilie 2019
Incheiere de sedinta din 04.04.2019Se citează inculpatul cu mandat de aducere şi, prin afişare la uşa şi pe portalul instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 04 aprilie 2019, pentru lipsă de procedură cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.03.2019