P******* G***
ApelantI************ D* S*** P***** C******** Î* T********* R*****
IntimatADMITE APELUL. Schimbă sentinţa apelată. Admite, în parte, acţiunea. Dispune anularea Deciziei Inspectorului de Stat Şef nr.614/18.08.2017. Dispune revenirea reclamantei, începând cu data de 21.08.2017, pe postul şi funcţia ocupate anterior emiterii Deciziei anulate, astfel cum au fost acestea formal redenumite după reorganizare, respectiv pe funcţia de şef Birou Resurse Umane şi Evaluare Profesională. Îl obligă pe pârât să-i plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate în urma încadrării salariatei pe postul şi funcţia de şef Birou Resurse Umane şi Evaluare Profesională, post identic ( respectiv redenumit) cu cel ocupat de către reclamantă anterior reorganizării pârâtei. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale. Păstrează soluţia dată pretenţiei având ca obiect excepţia de nelegalitate. Îl obligă pe pârât să –i plătească aceleiaşi reclamate suma de 1800 ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, acordate parţial, reprezentând contravaloare onorariu apărător. Pronunţată azi, 05.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1310/2019 din 05.03.2019Amână pronunţarea la 05.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019