Dosar 3597/314/2018 din 23.04.2018

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3597/314/2018
Data dosar:
23.04.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Condamnare

    Condamnă inculpata P******** S***** M*******, la o pedeapsă de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.a C.pen. şi art.76 alin.1 C.pen ?i 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă inculpata P******** S***** M*******, la o pedeapsă de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.75 alin.2 lit.a C.pen. şi art.76 alin.1 C.pen ?i 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal contope?te pedepsele stabilite prin prezenta de 1 (unu) an închisoare şi respectiv 1 (unu) an închisoare şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an închisoare, la care adăugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4(patru) luni închisoare, urmând ca, în final, inculpata să execute 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. a) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 1, 2 şi alin. 3 lit. a) Cod penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art.92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi ani). În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpata Poloco?er Sabina Mădălina la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpata Poloco?er Sabina Mădălina are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune. În baza art.93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpata Poloco?er Sabina Mădălina să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria mun. Suceava sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava, programul de executare al acestei activitati urmand sa fie stabilit de catre Serviciul de probatiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatei Poloco?er Sabina Mădălina că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. a C.pen., rap. la art. 278 din Legea Nr. 86/2006, confiscă cantitatea de 33 pachete ţigarete de contrabandă (9 pachete ţigarete marca „Kent” şi 10 pachete ţigarete marca „Rothmans”, cu timbru fiscal emis de autorităţile Republicii Ucraina, respectiv 9 pachete ţigarete marca „Ashima” şi 5 pachete marca „Marble”, fără marcaje fiscale) respectiv 80 pachete ţigarete provenind din contrabandă ( 32 pachete ţigarete marca „Kent”, cu timbru fiscal eliberat de autorităţile ucrainene, 21 pachete ţigarete marca „Marble”, fără timbru fiscal – 20 pachete sigilate şi 20 ţigarete – şi 27 pachete ţigarete marca „Ashima”, fără timbru fiscal), ridicată de la inculpată, potrivit dovezilor de la filele 45 şi 53 d.u.p. Constată recuperat în totalitate prejudiciul cauzat părţii civile Direcţia Regională pentru Accize ?i Opera?iuni Vamale Iaşi şi, în consecinţă, în baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 1357 C.civ. respinge acţiunea civilă ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpata Poloco?er Sabina Mădălina la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. În baza art. 398 C.pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza a-II-a C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată în faza de cameră preliminară şi de judecată – av. Marian Mihaela, în cuantum de 520, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 899/02.05.2018, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţie în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.

    Hotarare 46/2019 din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 21.01.2019 la ora 12:00

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Deliberarea şi pronun?area vor avea loc la data de 30 ianuarie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Admite cererea inculpatei P******** S***** M******* de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii. Admite solicitarea inculpatei formulată prin apărător de acordare a unui termen pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.01.2019, ora 12.00, sala 206, pentru când: - inculpata şi partea civilă au termen în cuno?tin?ă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 09.01.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 8:30

    Complet: C2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.01.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpata; - partea civilă are termen în cuno?tin?ă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD