C******* D* A** T********* - D********
ReclamantR******* E***
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, reprezentată legal de Dumitru Adrian, în calitate de director general, în contradictoriu cu pârâtul R******* E*** ca neîntemeiată. Stabileşte onorariul în cuantum de 637,67 lei, cuvenit apărătorului desemnat în urma admiterii cererii de ajutor public judiciar sub forma plăţii onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridiciare şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit, respectiv doamna avocat Zamfira Elena (delegaţie seria DB nr. 791 din data de 18.04.2019), ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 637,67 lei, reprezentând onorariul pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridiciare şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit, respectiv al doamnei avocat Zamfira Elena (delegaţie seria DB nr. 791 din data de 18.04.2019). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţarea hotărârii s-a realizat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 30.12.2020.
Hotarare 1651/2020 din 30.12.2020Amână pronunţarea la data de 30.12.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea hotărârii s-a realizat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 22.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020Amână pronunţarea la data de 22.12.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea hotărârii s-a realizat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 10.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2020Amână pronunţarea la data de 10.12.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţarea hotărârii s-a realizat prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de astăzi, 25.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2020Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.11.2020, ora 11.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.10.2020.
Incheiere de sedinta din 21.10.2020Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21.10.2020, ora 12.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.09.2020.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Pentru ca pârâtul să consemneze şi să depună la dosar onorariul stabilit pentru expert, amână judecarea cauzei. Va emite adresă către expert după depunerea dovezii achitării onorariului de expert.
Incheiere de sedinta din 08.07.2020Pentru a se cita experta, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020, constată intervenită suspendarea de plin drept a judecării cauzei pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta. Judecarea cauzei va fi reluată din oficiu, în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 42 alin. (8) din Decretul menţionat mai sus.
Pentru lipsa relaţiilor solicitate de Poliţia Titu, amână judecarea cauzei şi revine cu adresă la aceştia.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Revine cu adresă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, în sensul comunicării relaţiilor privind stadiul cercetării penale, iar în cazul finalizării, soluţia dispusă, referitoare la dosarul de urmărire penală nr. 4329/P/2018. Conform dispoziţiilor Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor nr. 2/27.01.2020, coroborate cu anexa 1 a hotărârii mai sus menţionate, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020Pentru a se solicita relaţii referitoare la dosarul 4329/P/2018, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Revenirea cu adresă către Asociaţia de Proprietari nr. 3 Titu pentru a răspunde punctual solicitărilor dispuse la termenul anterior, anume să precizeze care este suma consumurilor individuale pentru fiecare dintre consumatorii membrii ai Asociaţiei de proprietari nr. 3 Titu în perioada ianuarie 2015-august 2018 şi să indice numele şi celelalte date de identificare (inclusiv C.N.P.) ale reprezentantului legal pentru a se aprecia asupra oportunităţii aplicării prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. g) din Codul de procedură civilă, având în vedere refuzul nejustificat de a da curs solicitărilor instanţei de la termenul precedent. Amână cauza şi acordă termen la data de 15.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2019.
Incheiere de sedinta din 27.11.2019Citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă cele două dosare penale nr. 2747/P/2015 şi 4329/P/2018 vizează Asociaţia de Proprietari nr. 3 Titu. Emiterea unei adrese către Asociaţia de Proprietari nr. 3 Titu pentru a răspunde punctual solicitărilor dispuse la termenul anterior. Emiterea unei adrese către Inspectoratul Poliţiei Judeţene Dâmboviţa pentru a comunica obiectul şi stadiul dosarelor penale nr. 2747/P/2015 şi 4329/P/2018, dacă a fost începută urmărirea penală, precum şi dacă aceasta a fost începută in rem sau in personam. Amână cauza şi acordă termen la data de 27.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Amână cauza pentru lipsa relaţiilor solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Amână cauza pentru lipsa relaţiilor solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019Pentru a se emite adresă la reclamantă şi la asociaţia de proprietari.
Incheiere de sedinta din 05.06.2019Amână cauza pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de pârât.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Amână cauza pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Amână cauza pentru administrarea probatoriului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019