B************* D****** V*****
PetentS******** A**** L**********
CreditorT******* T******
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul S******** A**** L**********, prin Biroul Executorului Judecătoresc Ciupercă Dumitru Virgil , în contradictoriu cu debitorul T******* T******. Încuviinţează executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu de sentinţa civilă nr.897/25.07.2018 a Judecatoriei Fetesti, pronuntata in dosarul nr. 1488/229/2018 ramasa definitiva prin neapelare, pentru sumele de 1854 lei reprezentând contravaloare pensie întreţinere restantă aferentă perioadei 10.05.2018 – 10.10.2018 şi în continuare, începând cu data de 10.11.2018 câte 800 lei/lună – contravaloare pensie de întreţinere în favoarea minorilor Târzianu Andrei Sebastin, şi Târzianu Octavian Costin (câte 400 lei pentru fiecare minor) şi până la majoratul acestora,sumă ce se actualizează, până la recuperarea integrală a debitului, la care se vor adăuga cheltuielile de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 665 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 25.10.2018 . În conformitate cu dispoziţiile art. 665 alin. 7 cod procedură civilă: „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul sentinţa civilă nr.897/25.07.2018 a Judecatoriei Fetesti, pronuntata in dosarul nr. 1488/229/2018 ramasa definitiva prin neapelare, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1569/2018 din 25.10.2018