B***** I***** I***
Contestator InculpatC****** M****** L*****
Contestator InculpatÎn baza art. 205 C. pr. pen. respinge contestaţiile formulate de inculpaţii B I I şi C M L împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 08.01.2018, pronunţată în dosarul nr. 360/197/2018/a1.1 al Judecătoriei Braşov, pe care o menţine. Dispune sesizarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov în vederea efectuării de verificări privind situaţia minorelor Frunzăverde Ioana Larisa Mihaela – ns. la 11.11.2007 si Buzatu Larisa Gabriela Georgiana – ns. la 31.01.2010, aflate în prezent în grija mamei lor Frunzăverde Alexandra Georgiana, cu domiciliul în com.Prejmer, sat Lunca Câlnicului nr.157, jud.Braşov şi aprecierii oportunităţii luării unor măsuri de protecţie a acestora. În baza art.272 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpata C****** M****** L***** se suportă din fondurile Tribunalului Braşov. În baza art. 275 al. 2, 4 C. pr. pen., obligă inculpaţii la plata sumei de câte 80 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 11.01.2018.
Incheiere finala dezinvestire 3/2018 din 11.01.2018Preschimbă termenul de judecată la data de 11.01.2018.