O****** N******* A* R********** C********* P*** R*********** L**** T*** T******
ReclamantS* I** Y E** D******* S*** P*** R*********** B********* G******* R*****
PârâtB********* G******* R*****
PârâtAdmite cererea formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Braşov, în contradictoriu cu pârâta INT Y EXT DECOPINT SRL şi, în consecinţă: Dispune radierea INT Y EXT DECOPINT SRL din registrul comerţului. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii având ca obiect radierea INT Y EXT DECOPINT SRL, comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi efectuarea publicităţii legale de către ORCT Braşov (pe pagina de internet a ONRC sau pe portalul de servicii on-line al acestuia şi prin afişarea la sediul oficiului registrului comerţului), în condiţiile prevăzute de art. 237 al.10 din Legea nr. 31/1990 şi art. 3 al. 7 din OUG 116/2009. Cu apel în 30 zile de la efectuarea formalităţilor de publicitate, apel ce se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 aprilie 2019.
Hotarare 401/2019 din 04.04.2019