G**** M****
InculpatÎn baza art. 485 al. 1 lit. a C.p.p., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara cu inculpatul G**** M**** cu datele personale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. şi ped de art. 47 rap. la art. 320 al. 1 C.p., obiect al cauzei penale nr. 1504/P//2016. Aplică inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. şi ped de art. 47 rap. la art. 320 al. 1 C.p. În temeiul art. 83 C. penal, dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, potrivit art. 84 C.penal. In temeiul dispoziţiilor art. 85 alin. 1 din C. penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul G**** M**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Potrivit art. 85 alin. 2 C.pen. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Staţiunii Sovata sau la Poliţia Staţiunii Sovata. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 art. 89 C.pen. referitoare la revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 200 lei. Inculpatul a fost apărat de avocat ales Degerat Alexandra. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, 19.11.2018.
Hotarare 300/2018 din 19.11.2018