S* T*********** G****** I***** E***** S**
ReclamantM********* F********* P******
PârâtS* E******* D***** S*
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantele TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT S.R.L. şi EUROPEAN DRINKS S.A. în contradictoriu cu pârâtul M********* F********* P****** şi în consecinţă : Obligă pârâtul M********* F********* P****** să le comunice reclamantelor (în format electronic sau hard copy) corespondenţa şi documentele transmise Comisiei Europene şi altor instituţii şi organisme internaţionale, în legătură cu ajutorul de stat SA 38517 ce face obiectul Deciziei Comisiei Europene din 30. 03.2015, cu excepţia corespondenţei şi documentelor care conţin apărări privind procedurile judiciare pendinte, dacă publicitatea acestora este de natură a aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Obligă pârâtul M********* F********* P****** să le comunice reclamantelor corespondenţa şi documentele transmise sau primite de la autorităţile române centrale sau locale în legătură cu ajutorul de stat SA 38517 ce face obiectul Deciziei Comisiei Europene din 30. 03.2015, cu excepţia corespondenţei şi documentelor care conţin apărări privind procedurile judiciare pendinte, dacă publicitatea acestora este de natură a aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Obligă pârâtul M********* F********* P****** să le comunice reclamantelor studii, rapoarte şi orice documente ori înscrisuri întocmite de terţi întocmite de terţi, în legătură cu cazul de care obiectul Deciziei Comisiei Europene din 30. 03.2015, primite sau solicitate de MFP şi care privesc activităţi ale unei autorităţi publice sau instituţii publice sau rezultă din activitatea acestora, cu excepţia corespondenţei şi documentelor care conţin apărări privind procedurile judiciare pendinte, dacă publicitatea acestora este de natură a aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Obligă pârâtul să identifice şi să nominalizeze corespondenţa, documentele şi orice înscrisuri emise ori primite în legătură cu ajutorul de stat SA 38517 ce face obiectul Deciziei Comisiei Europene din 30. 03.2015 şi a căror comunicare se refuză, cu arătarea motivelor refuzului.. Respinge cererile reclamantei având ca obiect obligarea pârâtului să-i comunice corespondenţa ori documentele primite de la Comisia Europeană ori alte instituţii şi organisme internaţionale . Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare , care se depune la tribunalul Bihor. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.03.2019
Hotarare 183/2019 din 06.03.2019Amână pronun?area pentru data de 06.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019