S******* A******
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de persoana privată de libertate STUHULET AURELIA, în prezent deţinută în Penitenciarul Târgşor, împotriva sentinţei penale nr. 437/22.02.2018, pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa atacată şi soluţionând cauza, în baza disp. art.4251C.p.p. rap. la art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V.C.pen. şi art. 5 N.C.pen. admite cererea de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 49/2018, pronunţată de Tribunalul Prahova. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei de sub puterea – MEPÎ nr.55/2018 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză. Atrage atenţia condamnatei asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2018
Hotarare 151/2018 din 21.03.2018