B***** E*********** J*********** M***** T***** B*****
PetentR** & R** S***
CreditorP*** M**** V*******
DebitorAdmite cererea formulată de B***** E*********** J*********** M***** T***** B*****, pentru creditorul R** & R** S***, debitoare fiind P*** M**** V*******. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1131/05.07.2018 pronunţată de către Judecătoria Curtea de Argeş, în dosar nr. 392/216/2018, pentru suma 880,94 debit principal, penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% din debitul principal pe zi de întârziere, începând cu data scadenţei fiecărei facturi în parte şi până la achitarea integrală a debitului principal şi 50 cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită, prin toate formele de executare, a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Executorie. În conformitate cu prevederile art. 666 alin. 6 Cod procedură civilă prezenta încheiere nu este supusă nici unei cai de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 27 noiembrie 2018.
Incheiere de executare silita din 27.11.2018