B******** S*****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 43 alin. 5 din Legea nr. 302/2004, modificată, cu referire la art. 211 şi următoarele din Codul de procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 30 zile, cu începere de la 29 octombrie 2018 şi până la 27 noiembrie 2018, inclusiv, în vederea extrădării, dispusă faţă de persoana solicitată B******** S***** prin decizia nr. 684 din data de 31 iulie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 365/45/2018/a3. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Acordă termen la data de 06 noiembrie 2018, ora 11:00, pentru când se solicită autorităţii judiciare din Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Justiţiei, să comunice dacă, în raport de legislaţia internă, este incident art. 65 alin. 2 lit. c din Tratatul de extrădare încheiat între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău în 06 iulie 1996, ratificat de România prin Legea nr. 177/1997. Se emite adresă către Judecătoria Rădăuţi, pentru informaţii privind stadiul procedurii în dosarul nr. 4789/285/2018, având ca obiect plângerea formulată de B******** S***** împotriva hotărârii nr. 3.403.280/h/DIM din 23.07.2018, dată de Centrul Regional de Proceduri şi Cazare pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi, împotriva hotărârii de fond, fiind declarat recurs de către B******** S*****. Se emite adresă către Tribunalul Suceava pentru a se comunica stadiul dosarului nr. 4789/285/2018, având ca obiect recursul declarat de B******** S***** împotriva sentinţei nr. 3130 din data de 03.10.2018. Se citează persoana solicitată, la domiciliul stabilit, prin organul de supraveghere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 16.10.2018