M**** Ş***** C******
InculpatI** V***** N******
InculpatM**** V***** C*******
InculpatC****** M****
Parte civilăV***** C********
Parte civilăÎn temeiul art. 221 alin. 11 C. proc. pen., raportat la art. 223 alin. 2 şi la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e, dispune, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul M**** V***** C******* zis ,,BOS,, cercetat, în stare de arest la domiciliu, prin Încheierea nr. 300 din data de 18.09.2018, pronunţată în dosarul nr. 3185/284/2018, cu măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, care curge de la data punerii în executare a măsurii. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă, la data rămânerii definitive a încheierii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, avocat Chiţu Nicoleta, delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr. 7181/2018, în cuantum de 130 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Prezenta încheiere se comunică procurorului şi inculpatului, prin intermediul organelor de poliţie, la adresa din comuna Braniştea. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minute, pentru inculpat şi procuror. Contestaţia se depune la Judecătoria Răcari. Pronunţată în şedinţă publică la data de astăzi, 15.11.2018, ora 15:30.
Incheiere finala dezinvestire 406/2018 din 15.11.2018Amână pronunţarea la data de 15.11.2018. Pronunţata in şedinţa publica, astăzi 14.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2018